Reîmprospătare blog

Am publicat în ultimii ani destul de puţin pe blog, şi adesea am luat articole mai vechi şi le-am rearanjat şi republicat.
Aşa după cum ştiţi scriam articole de genul meditaţiilor biblice, şi alte chestiuni interesante pentru mine şi despre care am crezut că merită să împărtăşesc cu dvs, dar acum vreau să o iau de la zero, să reîncep să public cât mai regulat şi să vă ţin la curent cu ce se mai întâmplă în viaţa mea.
Probabil o să mai pun poze din când în când, deşiFacebook probabil este mai potrivit pentru asta. Oricum, blogul va fi legat de FB şi mai departe, aşa că veţi putea primi şi acolo notificări şi linkuri despre articolele scrise aici.
După cum bine ştiu cei ce mă urmăresc mai scriu şi despre alte teme din când în când, cum ar fi tehnologiile pentru nevăzători şi în română şi în engleză.
De asemenea, de câţiva ani m-am implicat în fenomenul podcast, astfel că am publicat şi menţinut câteva canale podcast, pe care de asemenea, va trebui să le re-organizez.
Ce aţi spune să imi daţi ceva direcţii înspre care să îmi îndrept viitoarele postări?
Dumnezeu să vă binecuvinteze şi să vă rugaţi pentru mine.